Este o boală infecto-contagioasă, endemico – epidemică, de natură virotică, cu evoluție acută sau subacută, specifică carnasierelor, caracterizată clinic prin sindrom de febră însoțit de catar al mucoaselor, la care se pot asocia tulburări oculare, digestive, pulmonare, cutanate și nervoase de intensitate variabilă.

Etiologie

Boala este produsă de un virus din Familia Paramyxoviridae, Subfamilia Paramyxovirinae, Genul Morbillivirus.

Epidemiologie

Receptivitatea este influenţată de o serie de factori, dintre care vârstei îi revine rolul principal, boala semnalându-se până la 1 an, receptivitatea cea mai ridicată fiind între 6-8 luni.

Surse de infecţie

• Surse primare: animalele bolnave și cele trecute prin boală, care elimină mari cantități de virus prin toate secrețiile și excrețiile.

• Sursele secundare: elementele mediului înconjurător care au venit în contact cu animalele bolnave, vectori animali activi (omul în perioada de viremie) sau pasivi, vectorii neanimali (apă, alimentele, mijloace de transport și îngrijire). 

Mijloace de contaminare:

Contact direct: 

• Animalele bolnave prin secreții și excreții;

• Animale trecute prin boală: la acestea virusul este prezent în secreții timp de 60 – 90 zile de la infecție.

Contact indirect:

• Elementele mediului înconjurător ce au venit în contact cu animalele bolnave (adăposturi, mijloace de transport);

• vectori animali, neanimali.

Căile prin care se realizează contaminarea sunt:

• Respiratorie

• Digestiva

• Oculara

Patogeneză

• Virusul pătruns în organism se replică în macrofagele din amigdale, bronhii și în epiteliul conjunctival, apoi pe cale limfatica cuprinde limfonodurile regionale determinând viremie primară (primul puseu febril), iar după asta ajunge în țesutul reticuloendotelial, se replică și produce viremie secundară (al doilea puseu febril).
• Virusul se localizează în epitelii și țesutul nervos central determinând procese inflamatorii și degenerative.
• Virusul persistă uneori în SNC un timp îndelungat fiind asociat cu encefalita câinilor bătrâni.

Semne clinice

Perioada de incubație : este în medie de 3 – 7 zile. Boala se poate prezenta sub:

• forma supraacută

• forma acută

• forma subacută

Forma supraacută:

• Se întâlnește la animalele foarte sensibile când virusul prezintă patogenitate ridicată.
• Simptomele se instalează brusc exprimându-se prin sindrom de febră (40 – 41 C), catar oculonazal seros sau seromucos, abatere profundă, anorexie, accelerarea marilor funcții, frisoane.
• Această formă are o durată de 1 – 4 zile cu sfarșit letal.

Forma acută și subacută:

• Simptomele debutează prin febră ( 39,5 -41 C ) însoțită de tulburări generale, catar nazal și conjunctival, de intensitate variabilă, trecând deseori neobservate.
• Animalele se pot remite după 1 – 2 zile, dar în majoritatea cazurilor, remisiunea este pasageră, producându-se o nouă ascensiune termică ( peste 40 C ), însoțită de o serie de manifestări clinice.
• În funcție de natura și intensitatea modificărilor produse se pot distinge mai multe localizări:

Localizarea pulmonară – Se manifestă prin catar nazal seromucopurulent, strănut, jena în respirație, catar al mucoasei laringiene rar al mucoasei bronhice, tuse scurtă și uscată, apoi umedă și prelungită, precum și semne corespunzătoare de pneumonie sau bronhopneumonie și uneori pleurită.

Localizare oculară – apare simultan cu cea respiratorie și se exprimă prin: catar conjunctival, congestia și conjunctivită, scurgeri seromucopurulente la unghiului intern al ochiului, cheratită parenchimatoasă (uni sau bilaterală cu opacifieri în stadii diferite) sau ulcerativă și chiar panoftalmie până la compromiterea definitivă a capacității vizuale, fotofobie.

Localizare digestivă: se manifestă prin stomatită catarală, faringită, gastroenterită (vomismente, constipație, apoi cu diaree cu fecale lichide, mucoase, fetide, uneori cu striuri de sânge sau chiar hemoragice).

• Animalele prezintă hipersensibilitate abdominală, sete exagerată și deshidratare accentuată.

Localizare cutanată: se caracterizează prin exantem veziculos localizat pe partea inferioară a abdomenului și pe partea internă a coapselor, veziculele sau pustulele pot conflua și după câteva zile se formează cruste care se usucă și se elimină. În unele cazuri leziunile se pot complica cu dermatite.

• La câinii bătrâni se constată hipercheratoză localizată la nivelul cuzineților plantari și în spațiile interdigitale, pielea la nivelul acestora se îngroașă devine dură, prezintă crevase, apoi stratul cornos densificat se elimină complet iar pielea se cicatrizează (acest aspect clinic poartă denumirea de „boala călcâiului tare”).

Localizarea nervoasă– apare după 2-3 săptămâni de la debutul bolii și se manifestă prin: tremurături musculare, apoi mioclonii ce apar la nivelul buzelor, aripilor nasului, maseterilor sau mușchilor membrelor, contracțiile clonice vor cuprinde regiuni corporale întregi („dansul lui Saint Guy”).

• Pareze și paralizii , începând cu trenul posterior și care se extind spre zonele anterioare.
• Paralizii ale mușchilor vezicii urinare, rectului, mușchilor faciali traduse prin manifestări corespunzătoare (incontinență urinară, emisiuni involuntare de fecale, ptoza labială etc.).
• Meningoencefalita manifestată prin contracții tetaniforme, mișcări în manej, rostogoliri, amauroză.
• Crize de tip epileptiform care devin tot mai frecvente și mai violente, sfârșind prin epuizare și moarte în cursul unei crize.
• Se descrie o formă numită encefalita câinilor bătrâni, exprimata prin pierderea lentă și progresivă a funcțiilor nervoase. Durata bolii este de 1–3 săptămâni terminându- se cu moarte în 20 – 50 % din cazuri.

Diagnosticul

• A. Diagnosticul de suspiciune

Epidemiologic

• Animalele care nu au fost vaccinate și au locuit împreună cu animale la care a evoluat această boală.

Clinic

• Sindrom febril
• Catar conjunctival, conjunctivită, cheratită
• Jetaj purulent bilateral
• Hipercheratoză plantară
• Tremurăturile musculare și contracțiile clonice

B. Diagnosticul de confirmare:

• Kituri de diagnostic rapid prin decelarea antigenului din diferite secreții (rezultatul poate fi citit în aprox. 10 minute).
• Examen histopatologic: evidențierea incluziunilor Lentz din nevrax atât din substanța albă cât și din cea cenușie.
• Bioprobă pe căței, dihor, sau nevăstuică
• Izolarea virusului pe culturi celulare și identificarea sa prin:

• Microscopie electronică

• Imunoflorescență

• ELISA

• Seroneutralizare