Hepatita infecţioasă canină cunoscută şi sub denumirile de encefalita vulpilor şi boala Rubarth este o boală răspândită la nivel mondial, contagioasă la câini, cu semne care variază de la o febră uşoară cu congestionarea mucoaselor la depresie severă, leucopenie marcantă şi timp de coagulare prelungit. De asemenea, este întâlnită la vulpi, lupi, coioți şi urşi. În ultimii ani, boala a devenit mai puţin frecventă în zonele în care se utilizează imunizarea de rutină.

Etiologie

Agentul etiologic al hepatitei infecțioase canine este încadrat în familia Adenoviridae, genul Mastadenovirus. Rezistă destul de mult la temperaturile ridicate (O oră la 56 grade C) și este rezistent la solvenţii lipidici. La factorii de mediu obișnuiţi virusul rezistă de la câteva săptămâni până la 6 luni. Este foarte sensibil faţă de acţiunea substanţelor dezinfectante.

Epidemiologie

Receptivitate

Sunt receptivi la infecţia cu CAV-1 câinii, vulpile, lupii, sconcșii, coioţii și ursii. Se mai pot infecta și alte carnivore fără însă a exprima clinic boala. CAV-1 nu produce infecţii la om. Receptivitatea maximă la câini este întâlnită la vârste cuprinse între 2 și 6 luni. Incidenţa cea mai mare a bolii este semnalată imediat după înţărcare, probabil și datorită titrului de anticorpilor maternali.

Sursele de infecţie

Sursele primare de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave, animalele convalescente sau cele cu infecţii inaparente, care rămân purtătoare și eliminatoare de virus prin urină până la 9 luni de la trecerea prin boală.

Sursele secundare de infecţie sunt apa, furajele contaminate și îngrijitorii de animale.

Contaminarea

Virusul pătrunde în organism de regulă pe cale digestivă, dar contaminarea se poate realiza și pe cale respiratorie sau transcutanată.

Dinamica epidemiologică

Boala evoluează enzootic, cu difuzibilitate(transmitere) mare în focar. Apariţia bolii este favorizată de sezon, suprapopulare, condiţii deficitare de igienă și alimentație etc.. Este mai frecventă primăvara și toamna, când intensitatea acțiunii factorilor favorizanți este mai mare.

Semne clinice

Perioda de incubație este aproximativ 1 saptămână (4-9 zile).

Forma supraacută

Se întâlneşte mai frecvent la caţei şi se caracterizează prin hemoragii pe mucoase (bucală, intestinală), diaree cu sânge, hemoragii oculare (în camera anterioară a ochiului) şi moarte, uneori fulgerătoare în câteva ore de la declanșarea semnelor clinice.

Forma acută

Se întâlneşte la câinii care supravieţuiesc perioadei supraacute de viremie se observă vomă, dureri abdominale, diaree cu sau fără fecale hemoragice.

Febră pronunțată (39,5-41,0 grade C), puls și respiraţie accelerate. Febra poate fi tranzitorie sau bifazică cu pusee la începutul și în cursul bolii. Tonsiliă, de obicei asociată cu faringită și laringită, este frecventă.

Tusea seacă și murmurul vezicular înăsprit sunt dovada instalării pneumoniei.

Limforeticulita cervicală este frecvent însoţită de edeme subcutane în regiunea capului, gâtului și anumite porţiuni ale trunchiului. Sensibilitatea abdominală și hepatomegalia sunt ușor vizibile în faza acută la toţi câinii bolnavi. Se mai constată diateză hemoragică manifestată prin peteșii, echimoze, hemoragii cu localizări diverse, epistaxis și sângerări care pot surveni, mai ales, după puncţia venoasă.

Icterul este absent în fazele acute ale bolii, dar este prezent la unii câini care supravieţuiesc fazei acute a bolii. Distensia abdominală este cauzată de acumularea în cavitate a fluidelor sero-sanguinolente sau hemoragice. Semnele nervoase, constând în depresie, ataxie sau comă terminală, pot să apară indiferent de timpul scurs de la debutul infecţiei.

În formele necomplicate semnele clinice mai persistă încă 5-7 zile de la îmbunătăţirea stării generale.

Semnele clinice persistă la câinii care prezintă și alte infecţii virale, cum ar fi jigodia sau la câinii cu hepatită cronică activă. Edemul cornean și uveita anterioară pot fi întâlnite când recuperarea clinică a început și pot fi singurele semne de boală a câinilor cu infecţii inaparente. Câinii cu edem cornean prezintă blefarospasm, fotofobie și scurgeri seroase oculare.

Pata corneană de regulă începe de la joncţiunea sclerocorneană (zona limbică) și se extinde central. Durerile oculare, prezente pe durata fiecărei faze a bolii, de obicei dispar după opacifierea completă a corneei. Totuși, durerile pot reapărea după dezvoltarea glaucomului și ulcerelor corneene și la palparea globului ocular.

În cazurile necomplicate, limpezirea corneei începe de la limbus și se extinde spre toată zona centrală.

Diagnostic

Ancheta epidemiologica: subiecți nevaccinați
Semne clinice
Examene de laborator (confirmarea)
Izolarea virusului pe culturi celulare;
Identificarea virusului prin imunofluorescenţă sau seroneutralizare;
Examen histopatologic care urmărește evidenţierea incluziilor intranucleare caracteristice în celulele hepatice și splenice.
Hematologic se constată leucopenie, creșterea timpului de coagulare
Biochimic: creșterea activității transaminazelor